Trupurile celor 18 decedați în accidentul din Muntenegru, aduse la INML pentru identificare

Trupurile celor 18 decedați în accidentul din Muntenegru, aduse la INML pentru identificare
Publicat: 26/06/2013, 13:50
Actualizat: 20/05/2015, 02:05

Trupurile celor 18 persoane care și-au piedut viața în accidentul din Muntenegru au fost aduse, marți seară, la Institutul Național de Medicină Legală (INML), pentru identificare.

Mașinile care au transportat trupurile au fost însoțite de antemergători de la Poliție, de mașini ale Jandarmeriei, Poliției, SPIR și SMURD.

Familiile celor decedați, alături de colegi și prieteni ai acestora, au sosit în cursul serii la INML, majoritatea preferând să nu facă declarații presei.

Unii dintre cei care au venit la INML au declarat, totuși, la intrare, că au aflat despre accident de la televizor și că, ulterior, au primit informații de la autoritățile române.

Alții au spus, răspunzând unei întrebări, că nu au primit invitații pentru ceremonia religioasă de la Baza Aeriană 90 Otopeni.

Înainte de sosirea coloanei, chestorul Vasile Viorel de la IGPR a declarat că procedura de identificare a cadavrelor ar putea dura toată noaptea.

Potrivit acestuia, există unele date preliminare din partea autorităților din Muntenegru, dar vor fi efectuate activitățile prevăzute în Codul de Procedură Penală pentru identificarea cadavrelor, sub coordonarea procurorilor.

El a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu se exclude folosirea procedurilor cu probe ADN, pentru că acestea sunt cele mai „certe”.

La INML a sosit și un prieten al șoferului mort în accident, care a spus că acesta era foarte priceput, avea experiență și că a vorbit cu el sâmbătă la telefon, când se afla la Lugoj.

Șase dintre victimele decedate au fost deja, practic, identificate în Muntenegru, dar a trebuit să fie aduse la INML pentru îndeplinirea formalităților.

Identificarea celor decedați în accidentul din Muntenegru va fi făcută de 40 de polițiști de la Direcția Investigații Criminale, 15 polițiști criminaliști și aparținători, potrivit unor oficiali din Poliție.

Expertizele genetice, care vor fi dispuse, unde este cazul, pentru identificarea certă a victimelor, vor fi efectuate sub coordonarea procurorilor de la Parchetul General.

Doi medici legiști din Muntenegru au venit la București pentru a continua, alături de specialiștii români, procedurile legate de identificarea celor decedați și întocmirea actelor.

Trupurile celor 18 persoane au fost aduse din Muntenegru cu o aeronavă, care a aterizat la Baza Aeriană 90 Otopeni. La această bază aeriană a avut loc o slujbă religioasă, în prezența premierului și a miniștrilor Corlățean și Dușa și a unor rude ale celor decedați, venite cu un autocar.

Nouă dintre victime sunt din Capitală, cinci din județul Argeș, două din Timiș și câte una din Ilfov și Cluj, au declarat marți, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliție

Printre cei decedați se numără șoferul aflat la volanul autocarului – angajat al Serviciului de Logistică din Poliției Capitalei, care lucra din septembrie 2012 și la firma care a transportat turiștii în Muntenegru.

Familiile persoanelor decedate în accidentul produs în Muntenegru au fost anunțate marți de echipe mixte formate din polițiști și psihologi.

Miercuri este zi de doliu național pentru victimele din Muntenegru, urmând să aibă loc și o slujbă de pomenire a celor decedați la Catedrala Patriarhală, de la ora 10.30.

Un autocar cu turiști români s-a răsturnat într-o prăpastie, duminică, în jurul orei 18.00 ora României, în urma accidentului pierzându-și viața 18 persoane, iar alte 29 fiind rănite.

Eliana Rădulescu, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa